Valoare estimata contract lucrari

Inteleg din HG 395 ca valoare estimata a contractului de lucrari se calculeaza dupa cum urmeaza: valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică şi asistenţă din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte, cumulată cu cea a lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, indiferent dacă acestea fac obiectul aceluiaşi contract sau se atribuie contracte diferite;

Daca sunt cumulate aceste cheltuieli la ce cuantum se raporteaza ofertantul cand isi intocmeste oferta daca include si proiectarea?

Interpretarea articolului

Interpretarea articolului respectiv este urmatoarea "Valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiții în parte ,se cumulează cu cea a lucrărilor aferente obiectivului de investiții, indiferent dacă acestea fac obiectul aceluiași contract sau se atribuie contracte diferite"
Adica pt proiectare se aplica indiferent de valoarea acesteia procedura care ar trebui sa fie aplicata in cazul valorii proiectarii + lucrarii.

adica sa inteleg ca, daca

adica sa inteleg ca, daca acum vreu sa fac o procedura de achizitie pt.lucrare X, trebuie sa bag obligatoriu si proiectarea in lucrare, sau pot inainte, sa fac contract de proiectare si asistenta tehnica si apoi lucrarea?

parerea mea

Eu zic ca articolul din norme se refera la estimarea valorii si alegerea modalitatii de achizitie. Adica se estimeaza valoarea si se stabileste modalitatea de achizitie cumulat si apoi se pot face achizitii si contracte distincte dar folosind aceiasi modalitate de achizitie (stabilita prin cumularea valorilor).

O mica opinie

Toate bune si minunate, dar daca esti mai ghinionist in viata si o dai in bara cu estimarea valorii lucrarilor ?! Cum ar veni fac proiectare pentru a obtine o valoare estimata a lucrarilor, dar eu trebuie sa estimez contractul de lucrari ante proiectare pentru a putea selecta tipul procedurii.

Pai intai faci studiul de

Pai intai faci studiul de fezabilitate (SF ) unde ti se estimeaza atat valoarea proiectarii cat si valoarea lucrarilor. La stabilirea procedurii de atribuire a proiectarii (indiferent de valoarea acesteia estimata in SF) tii cont de valoarea cumulata cu cea a lucrarii. La asta se refera interpretarea.

multumeeeeeesc Dan

multumeeeeeesc Dan

nu prea stiu la lucrari, nu

nu prea stiu la lucrari, nu am facut proceduri pt lucrari, dar daca nu am SF, se poate face Proiectare la un obiectiv deja construit(existent)? fac contractul de Proiectare=achizitie directa si apoi pot sa fac procedura?

Acum ca tot am lamurit cumva

Acum ca tot am lamurit cumva interpretarile prevazute la art.17 alin.4 din norme haideti sa ne lamurim cumva cum s-ar interpreta daca investiţia ar fi fact parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie de dezvoltare integrată la nivel naţional, regional, sau local (caz in care nu poate sa ne spuna nici ANAP-ul-vezi ghidul)

Da...chiar....

Da...chiar....

parerea mea

Eu va sfatuiesc sa mergeti pe licitatie deschisa in cazul proiectarii si nu mai aveti problema cu valoarea estimata in cazul lucrarilor.

nu prea stiu la lucrari, nu

nu prea stiu la lucrari, nu am facut proceduri pt lucrari, dar daca nu am SF, se poate face Proiectare la un obiectiv deja construit(existent)? fac contractul de Proiectare=achizitie directa si apoi pot sa fac procedura?

Buna dimineata

Am urmatoarea situatie. Am un SF vechi din 2009 pe asfaltare. Nu am obtinut finantare. In 2016 prin PNDL vom primi finantare ( sper ) . Trebuie sa actualizez SF - ul. Valoarea lucrarii din vechiul SF este undeva la 17.000.000. ron. Ord de credite vrea achizitie directa pe partea de actualizare SF ( valoarea bugetata undeva la 120000 ron ) si procedura pe partea de lucrare. Care va fi valoarea estimata si ce procedura aplic pentru actualizarea SF. Care ma puteti ajuta? Multumesc.

In cazul in care achizitia

In cazul in care achizitia face parte dintr-un proiect, se aplica excepţia de la art. 17 alin. (4) , deoarece investiția face parte din cadrul proiectului nefiind astfel aplicabile prevederile textului legal menționat, de alegere a procedurii prin cumularea la valoarea estimată a serviciilor menționate și a lucrărilor aferente obiectivului de investiții. Mai mult, cheltuielile aferente serviciilor de proiectare, obiectul procedurii sunt eligibile în cadrul proiectului, urmând a fi decontate în cadrul cererilor de plată aferente proiectului. Se prezumă că după încheierea contractului de proiectare, obiect al achiziţiei, va fi semnat contractul de finanţare. Semnarea şi realizarea acestui contract sunt condiţii obligatorii pentru semnarea contractului de finanţare.

PS: au fost 2 contestatii la procedura si am intrebat si ANAP-ul, atat CNSC cat si ANAP-ul ne-au dat dreptate!

Buna ziua dna

Buna ziua dna Luiza_Ioana,

Ati putea sa imi trimiteti, va rog, la adresa de e-mail cristina.ignat87@gmail.com, decizia CNSC-ului si ANAP-ului?
Urmeaza sa primim din partea AFIR-ului notificarea de castigare a unui proiect si ne-ar fi utila speta pentru alegerea procedurii, dat fiind termenul scurt (3 luni) de depunere a proiectului tehnic pentru semnarea contractului.

Interpretarea pe care am facut si eu a fost ca, in cazul achizitiilor de servicii de proiectare care fac parte dintr-un proiect nu se aplica prevederile art. 17 alin. (4) din HG 925/2016, insa la nivelul regiunii Nord-Vest a circulat o adresa primita de la ANAP de catre AFIR cu privire la stabilitea procedurii pentru achizitia serviciilor de proiectare. Transcriu mai jos adresa de la ANAP:

" Stimate domnule director general,
Referitor la adresa dumneavoastra cu nr. 17482/24.06.2016, inregistrata la Autoritatea Nationala pentru Achizitii Publice sub nr. 4951/24.06.2016, prin care solicitati institutiei noastre consiliere metodologica privind posibilitatea achizitionarii directe a serviciilor de proiectare pentru contractele de lucrari, in temeiul dispozttiitor art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 13/20151 va comunicam urmatoarele:

Dupa cum am precizat si in adresa noastra cu nr. 4301/16.06.2016, legislatia in domeniul achizitiilor publice, in speta prevederile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, stabileste reguli clare de calcul al valorii estimate in cazul investitiilor care nu fac parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie de dezvoltare integrata la nivel national, regional, sau local, unitatea de referinta in acest caz fiind fiecare obiectiv de investitii in parte:
"In aplicarea art. 11 alin. (2) din Lege, pentru contracteLe de lucrari aferente obiectivelor de investitii publice noi sau a lucrarilor de interventie asupra celor existente, autoritatea contractanta alege procedura de atribuire in functie de urmatoarele considerente, cu conditia
ca respectivele investitii sa nu faca parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie de dezvoltare
integrata la nivel national, regional sau local:
a) valoarea estimata a contractului avand ca obiect prestarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate pentru fiecare obiectiv de investitii in parte, daca contractul prevede o clauza privind cedarea drepturilor patrimoniale de autor;

b) valoarea estimata a contractului avand ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnica si asistenta tehnica din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investii in parte, cumulata cu cea a lucrarilor aferente obiectivului de investitii, indiferent daca acestea fac obiectul aceluiasi contract sau se atribuie contracte diferite;
c) valoarea estimata a contractului avand ca obiect prestarea serviciilor de dirigentie de santier pentru fiecare obiectiv de investitii in parte. "

Din formularea articolului de lege mal sus citat, rezulta cu evidenta ca, in vederea alegerea procedurii de atribuire, in cazul obiectivelor de investitii publice, autoritatea contractanta are obligatia de a cumula valoarea estimata a serviciilor de proiectare cu valoarea estimataa lucrarilor aferente obiectivului de investitii. Pe cale de consecinta, precizam ca autoritatea contractanta are dreptul de a achizitiona direct servicii de proiectare, in conditiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2006, numai in masura in care valoarea estimata a respectivelor servicii de proiectare, cumulata cu valoare estimata a lucrarilor aferente obiectivului de investitii este mai mica decat pragul de 441. 730 lei.

Pe de alta parte, in cazul serviciilor de proiectare aferente investitiilor care fac parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie integrata, la nivel national, regional, sau local, reiteram opinia exprimata anterior, prin adresa noastra cu nr. 4301/16.06.2016, potrivit careia, in aceasta situatie, determinarea valorii estimate a achizitiei (servicii de proiectare + lucrari), in vederea
alegerii procedurii de atribuire, se face global, prin insumarea valorilor estimate ale tuturor obiectivelor de investitii care fac parte din respectivul proiect/strategie integrat/a, indiferent
de natura acestora (apa, canalizare, reabilitari strazi, reabilitari cladiri etc.). In acest context, avand in vedere improbabilitatea ca valoarea estimata globala a unei asemenea investitii sa se situeze sub pragul de 441.730 lei, prevazut de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2006, apreciem ca legiuitorul nu a avut intentia de a permite achizitia directa a serviciilor de proiectare in cadrul investitiilor care fac parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie integrata la nivel national, regional, sau local.

Cu stima,
Bogdan Puscas"

sa zicem ca am o lucrare care

sa zicem ca am o lucrare care depaseste pragul de achizitie directa (adica proiectarea+asistenta din partea proiectantului+executia=depasesc achizitia directa):
Stiu ca:
1 . pot sa fac procedura simplificata pentru proiectare+asistenta tehnica
2. pot sa fac procedura simplificata separat pentru executie

Intrebari:
3. dirigintele de santier-serviciile le pot lua pe achizitie directa?
4. daca fac proiectarea si asistenta separat-iar proiectantul imi da o valoare estimata a executiei de 600.000 lei fara tva eu ai platesc proiectantului 3% + 0,75% din valoarea de 600.000 lei?
5. la procedura de executie sa zicem ca iese castigator un op.ec. cu o valoare a executiei de 500.000 lei , sa inteleg ca eu ai platesc aiurea cei 3%si0,75% proiectantului? iar dirigintelui ai platesc 0,75% din valoarea de executie cu care s-a castigat licitatie de 500.000 lei?

?

?

ma poate ajuta careva cu o

ma poate ajuta careva cu o parere?

va rog daca se poate o parere

va rog daca se poate o parere ?

V-am suparat cu ceva de nu

V-am suparat cu ceva de nu îmi răspunde nimeni?

Probamar, sincer eu nu ti-am

Probamar, sincer eu nu ti-am raspuns ca nu prea am inteles speta.
Iti raspund printr-o intrebare ca nu prea am inteles: proiectarea+asistenta tehnica+executia = procedura simplificata, da? Nu ai valoare de LD?
Dirigintele de santier, daca ai valoare corespunzatoare, il poti lua prin AD.
Cat despre partea cu plata proiectantului, m-ai pierdut, nu cunosc temeiul legal in baza caruia tu spui ca il platesti cu 3% + 0.75%? N-am inteles nimic!!!!!

ANAP precizeaza in ghidul

ANAP precizeaza in ghidul sau, pe la pagina 32 ca valoarea estimata a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiții în parte,se cumulează cu cea a lucrărilor aferente obiectivului de investiții,indifferent dacă acestea fac obiectul aceluiași contract sau se atribuie contracte diferite.
Sa presupunem ca avem o lucrare de 1.000.000 lei si estimam valoarea serviciilor de proiectare la 50.000 lei
Conform celor spuse in ghid inseamna ca procedura pt atribuirea serviciilor de proiectare este licitatia deschisa deoarece Vestim. proiectare = V lucr.+Vproiectare = 1.050.000 lei > 600.129 lei. Pentru lucrare se va aplica procedura simplificata.
Intrebarea este ce procedura se aplica in cazul in care se decide ca se atribuie proiectarea impreuna cu executia? Daca tinem cont ca valoarea lucrarilor este mai mare decat cea a proiectarii , deci consideram contractu unul de lucrari si valoarea totala de 1.050.000 este mai mica de 23.227.215 lei , ar trebui sa se aplice procedura simplificata.
In prima situatie pt proiectare se aplica licitatia deschisa iar in situatia a doua procedura simplificata.

Dan, eu zic asa: finalul este

Dan, eu zic asa: finalul este o lucrare, nu? Deci ne raportam la pragurile pt contractele de lucrari.

Imi cer scuze, poate nu am

Imi cer scuze,
poate nu am inteles, dan_one, trebuie sa fac licitatie deschisa pt. proiectare?

Am de facut o lucrare:
1. Se doreste un SF - Sa zicem ca valoarea estimata a SF-ului este de 50.000 lei - pot sa fac o achizitie directa???????
2. SF-ul imi da valoarea proiectarii, a asistentei tehnice si a lucrarii de executat. Sa zicem Valoare estimata executie lucrare 1.000.000 lei. (procedura simplificata lucrari)
3.Dar vreau sa fac proiectarea si asistenta tehnica separat (3% valoarea proiectarii+0,75% val.as.tehnica) 30.000 proiectare+7500 as.tehnica=total servicii = 37500 lei
Daca adunam valoarea estimata a proiectarii si as.teh=37500 + 1.000.000 lei = 1.037.500 lei
trebuie sa aplic Procedura simplificata pentru PROIECTARE si as.tehnica.
Val.estimata a contractului prestare servicii proiectare+as.tehnica + valoarea lucrarilor se cumuleaza=1.037.500 lei deci nu este PROCEDURA SIMPLIFICATA???

Eu interpretez asa, daca valoarea cumulata a proiectarii cu as.tehnica si executia sunt mai mici de 23.227.215 lei se aplica Procedura simplificata pt. ca valoarea cumulata imi da procedura respectiva.
Daca vreau sa fac separat proiectare si as.tehnica trebuie sa aplic tot PS(37500lei).

HG 363/14.04.2010, actualizată,privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii
finanţate din fonduri publice (spitale)
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele
capitole/subcapitole de cheltuieli necuprinse în standardul de cost se iau în considerare
următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr.
4 "Metodologie privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de
intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008.

Probamar, bine ai zis: tu ai

Probamar, bine ai zis: tu ai de facut o LUCRARE. Deci, ne raportam la pragurile aferente contractelor de lucrari, deci aprox 23 milioane, cum tu esti sub aceasta valoare poti face PS, important e ca indiferent cum le scoti la procedura, sa aplici PS.
Dan, in interpretarea de mai sus si raportat la ce scrie in ghidul ANAP a luat-o putin invers, in sensul ca a plecat de la proiectare, dar eu nu vad lucrurile asa si nici nu le inteleg asa: necesitatea mea e o LUCRARE. ANAP iti spune in ghid ca pentru a executa o lucrare si pt a-i afla valoarea estimata ai obligatia sa cumulezi executia cu proiectarea si cu AT din partea proiectantului. Chiar daca ei scriu ca PT + AT se cumuleaza cu executia, asta nu inseamna ca vorbim de-un ctr de servicii, ci de unul de lucrari.
Cred ca ne-am bulversat cu totii!

Multumesc mircea_raluca, dar

Multumesc mircea_raluca, dar acum nu stiu sigur , daca pot face SF-ul pe achizitie directa este o valoare estimata cu care ma incadrez pe achizitie directa, DAR.......
avand in vedere ca se preconizeaza ca "o sa mai achizitionez SF-uri anul acesta, dar nu avem bani" (asa spune conducerea dar nu stie sigur) in PAAP am trecut si alte SF-uri, ar TREBUI sa stiu de la inceput cate SF-uri fac tot anul corect?
Asta, nu stiu pot sa fac un SF acum pe achizitie directa, iar mai incolo "cand vin banii" cum spune conducerea sa fac Procedura simplificata? sau sa incep de la inceput cu PS avand in vedere ca in PAAP am trecut.
Conducerea spune ca nu pot sa fac achizitie daca nu au buget, corect, dar eu cum fac achizitia asta unde "au venit banii", un SF de aproximativ 50.000 lei f tva?
Multumesc

HG 395/2016 Art 17 alin (4)

HG 395/2016
Art 17 alin (4) În aplicarea art. 11 alin. (2) din Lege, pentru contractele de lucrări aferente obiectivelor de investiţii publice noi sau a lucrărilor de intervenţie asupra celor existente, autoritatea contractantă alege procedura de atribuire în funcţie de următoarele considerente, cu condiţia ca respectivele investiţii să nu facă parte dintr-un proiect sau dintr-o strategie de dezvoltare integrată la nivel naţional, regional, sau local:
a) valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte, dacă contractul prevede o clauză privind cedarea drepturilor patrimoniale de autor;
Deci faci AD acum.

Multumesc mircea_raluca

Multumesc mircea_raluca

SF-ul se face pe AD cu

SF-ul se face pe AD cu conditia ca valoarea sa fie sub prag. Da Raluca ai dreptate numai ca exprimarea legiuitorului este atat de ambigua si alambicata incat abia se poate intelege ceva. Am descifrat intelesul enuntului. In acest sens am eliminat din enuntul legii toate cuvintele lipsite de continut si am marcat doar ceea ce trebuie retinut , anume :" IN APLICAREA ART. 11 ALIN. (2) DIN LEGE, PENTRU CONTRACTELE DE LUCRARI , AUTORITATEA CONTRACTANTA ALEGE PROCEDURA DE ATRIBUIRE IN FUNCTIE DE VALOAREA ESTIMATA A CONTRACTULUI DE PROIECTARE TEHNICA CUMULATA CU CEA A LUCRARILOR aferente obiectivului de investitii, indiferent daca acestea fac obiectul aceluiasi contract sau se atribuie contracte diferite"
Deci e vorba de stabilirea procedurii pentru lucrari , unde procedura este determinata de o valoare de comparatie formata din valoarea estimata a lucrarii cumulata cu valoarea proiectarii. Acest aspect devine sensibil doar la marginea pragurilor unde insumarea valorii proiectarii poate schimba balanta . Adica AD se transorma in LS sau LS in LD.
Pe de alta parte art.24 din lege vine sa ne lamureasca ca in cazul contractelor de achizitie publica de servicii de proiectare, valoarea estimata a achizitiei se calculeaza pe baza onorariilor, comisioanelor ce urmeaza a fi platite si a oricaror altor forme de remunerare aferente serviciilor respective.
Dar atunci sma intreb de ce dracu a mai bagat legiuitorul la acest articol si serviciile de dirigetie de santier si SF-urile, care dupa cum se vede, nu au nicio relevanta cu privire la estimarea lucrarii?

si astia zic ca schimba

si astia zic ca schimba legea...sa vedem ce minunatii mai baga

Ce trebuie facut daca trebuie facuta achizitie doar ASISTENTA?

Pentru consolidarea si reparaii capitale lunui obiectiv public din Cluj, proiectul tehnic a fost intocmit de catre o firma de proiectare in anul 2011. In contractul respectiv apareau clar faptul ca acest contract are valabilitate 1 an de la semnare si ca inceteaza sa produca efecte din 31.12.2013. Avand in vedere ca executia lucrarilor a fost demarata la inceputul acestui an si termen de executie este de 12 luni, dar si prevederile legii 10 / 1995 actualizata in 2016 , respectiv faptul ca una din obligatia proiectantului este " h) asigurarea asistenţei tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuţiei construcţiilor sau a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente;" SE POATE ATRIBUI DIRECT contractul catre proiectantul initial, avand in vedere ca valoarea estimata este de 30 000 lei ( deci sub prag ) ? Suntem de parere ca atribuirea unui alt proiectant, care nu a participat deloc la intocmirea proiectului, este o idee nepotrivita, avand in vedere si drepturile de autor ale proiectantului initial, dar si raspunderea pe care el trebuie sa si-o asume pentru eventualele erori din Proiect. Multumesc!

In mod normal un contract de

In mod normal un contract de proiectare nu are o durata stabilita (fara data fixata) si produce efecte juridice pana la data receptiei la terminarea lucrarilor proiectate.
Conform Legii 10/1995 art.23 proiectantului ii revin urmatoarele obligatii:
Proiectantii de constructii raspund de indeplinirea urmatoarelor obligatii principale referitoare la calitatea constructiilor:
a) precizarea prin proiect a categoriei de importanta a constructiei;
b) asigurarea prin proiecte si detalii de executie a nivelului de calitate corespunzator cerintelor, cu respectarea reglementarilor tehnice si a clauzelor contractuale;
c) prezentarea proiectelor elaborate in fata specialistilor verificatori de proiecte atestati, stabiliti de catre investitor, precum si solutionarea neconformitatilor si neconcordantelor semnalate;
d) elaborarea caietelor de sarcini, a instructiunilor tehnice privind executia lucrarilor, exploatarea, intretinerea si reparatiile, precum si, dupa caz, a proiectelor de urmarire privind comportarea in timp a constructiilor. Documentatia privind postutilizarea constructiilor se efectueaza numai la solicitarea proprietarului;
e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de executie determinate pentru lucrarile aferente cerintelor si participarea pe santier la verificarile de calitate legate de acestea;
f) stabilirea modului de tratare a defectelor aparute in executie, din vina proiectantului, la constructiile la care trebuie sa asigure nivelul de calitate corespunzator cerintelor, precum si urmarirea aplicarii pe santier a solutiilor adoptate, dupa insusirea acestora de catre specialisti verificatori de proiecte atestati, la cererea investitorului;
g) participarea la intocmirea cartii tehnice a constructiei si la receptia lucrarilor executate;
h) asigurarea asistentei tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada executiei constructiilor sau a lucrarilor de interventie la constructiile existente;
i) asigurarea participarii obligatorii a proiectantului coordonator de proiect si, dupa caz, a proiectantilor pe specialitati la toate fazele de executie stabilite prin proiect si la receptia la terminarea lucrarilor

Prin urmare, chiar daca contractul este iesit din perioada de valabilitate , intervine automat legea si stabileste ca asigurarea asistentei tehnice pentru proiectele elaborate, pe perioada executiei constructiilor sau a lucrarilor de interventie la constructiile existente revine proiectantului.

Asa este, insa problema este

Asa este, insa problema este cum achizitionez serviciul, avand in vedere ca in Legea 98 scrie ca "Valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiții în parte, se cumulează cu cea a lucrărilor aferente obiectivului de investiții, indiferent dacă acestea fac obiectul aceluiași contract sau se atribuie contracte diferite;"
Inseamna ca nu pot face achizitie directa, avand in vedere ca valoarea obiectivului este de peste 100 000 euro, nu?

Uite cum ar suna art.17

Uite cum ar suna art.17 litera b):
In aplicarea art. 11 alin. (2) din lege, pentru CONTRACTELE DE LUCRARI , autoritatea contractanta alege PROCEDURA DE ATRIBUIRE in functie de valoarea estimata a contractului de proiectare tehnica cumulata cu cea a lucrarilor aferente obiectivului de investitii, indiferent daca acestea fac obiectul aceluiasi contract sau se atribuie contracte diferite".
Deci articolul se refera la stabilirea procedurii pentru lucrari , unde procedura este determinata de o valoare de comparatie formata din valoarea estimata a lucrarii cumulata cu valoarea proiectarii.
Mi se pare si firesc ca la stabilirea procedurii pt proiectare sa nu iei in calcul si valoarea lucrarii pt ca nu ai de unde sa o stii pana nu ti-o estimeaza proiectantul.

am niste nelamuriri, pentru

am niste nelamuriri, pentru licitatie de PT, ce iau din DALI?
1. pentru o licitatie de PT, ce iau din DALI pentru publicare in SEAP? public tot din DALI fara valori sau cu valori? eu stiu ca fara valori...dar..am auzit diferite pareri.
2. se poate scoate impreuna la licitatie PT+As.Teh+VERIFICAREA TEHNICA A PROIECTANTULUI? sau numai PT+As.Teh?
3. dirigintele de santier se scoate la licitatie dupa ce am PT-ul?

Multumesc

chiar nimeni?

chiar nimeni?

Achizitie fara buget

Pentru a nu avea surprize sa te trezesti cu bani in buget la sfarsit de an, eu te sfatuiesc sa demarezi o procedura de achizitie prin incheierea unui acord-cadru. Incheierea unui acord-cadru nu presupune sa ai banii in buget, vezi definitia acordului-cadru din legea 98/2016.
Citat - " Acord-cadru - acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai multe autorităţi contractante şi
unul ori mai mulţi operatori economici care are ca obiect stabilirea termenilor şi condiţiilor care
guvernează contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în
special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere";
Baga legea sub ochii conducerii sau cel putin juristului si da-le sa citeasca si sa iti dea o parere.
Acordul-cadru este o intelegere amiabila intre doua parti si se poate incheia pe maxim 4 ani.
In functie de valoarea estimata a ceea "conducerea" vrea sa aiba, demarezi o licitatie deschisa sau procedura simplificata. In momentul in care ai finalizat procedura, inchei si acordul-cadru/acordurile-cadru iar cand ai banii alocati in buget poti sa inchei si contractele subsecvente.
Totul tine de tine si de modul cum iti planifici calendarul procedurii.
Trebuie sa ai grija ca cel putin pana la sfarsitul lunii noiembrie 2017 sa ai incheiat si semnat acordul cadru pentru a putea sa inchei cel mai tarziu contractul subsecvent in decembrie.
Spor la treaba!
Sper sa ma fi facut inteles