Comentarii OUG 45/2018 - episodul 1 - Cautiunea

Se instituie cautiunea de 2% din valoarea estimata/atribuita a contractului/celui mai mare contract subsecvent, in cazul acordului-cadru, limitat la 35.000/88.000/220.000/880.000 lei, in conditiile legii. Banii nu se pierd in cazul in care se pierde litigiul, dar trebuie blocati pana la solutionarea definitiva a acestuia.

Nu se poate constitui cautiunea decat numerar (cont deschis la dispozitia instantei la banca aleasa de contestatoare), alte metode de plata (ex. bilet la ordin, fila CEC) fiind acceptate doar cu acordul expres al partii adverse, care, parerea mea, nu va fi obtinut niciodata.

Spre deosebire de raposata garantie de buna conduita, nu se accepta scrisorile de garantie bancara sau politele de asigurare. Pentru returnarea banilor trebuie adresa din partea contestatoarei, daca nu, banii se fac venit la bugetul AC. AC are acces la bani doar cu incuviintarea instantei si in limita si cu dovedirea prejudiciului concret suferit, nu la intreaga suma a cautiunii.

CNSC  a emis o hotarare prin care reglementeaza modul de solicitare a cautiunii, daca aceasta nu se depune simultan cu contestatia, http://www.cnsc.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018.06.Cautiune.pdf.

Deloc surprinzator, AC nu trebuie sa constituie cautiune, daca ea este cea care depune plangere.

Intervenienta sau tertii de procedura de solutionare in prima instanta (de exemplu ofertantul castigator, daca nu a facut cerere de interventie in prima instanta, dar face plangere) trebuie sa constituie cautiune in cuantum de 50% din cel stabilit de lege.

Contestatoarea, daca face si plangere, nu constituie o noua cautiune, ramanand valabila cea din prima instanta.

Ca o concluzie, parerea mea este ca acest calup de modificari legislative are ca unic scop (14 pagini, din totalul de 25 ale ordonantei) inasprirea conditiilor de contestare in cadrul procedurii. De aici deriva urmatoarele
consecinte:
1. Se vor formula mai putine contestatii, de regula cand firmele an sanse mai mari de succes;
2. Fiind depuse mai putine contestatii la CNSC, este posibil ca cele depuse sa fie analizate mai serios, volumul de munca fiind mai mic si CNSC intelegand ca si contestatoarea risca ceva/isi asuma niste costuri prin mentinerea blocata a banilor de cautiune;
3. Se vor formula mai putine plangeri impotriva deciziilor CNSC, intervenienta fiind obligata sa constituie si ea 50% din cuantumul cautiunii daca declara plangere.

Dat fiind ca aceste prevederi incalca/ingradesc liberul acces la justitie, drept constitutional, incalca principiul tratamentului egal, autoritatea contractanta fiind scutita de la constituirea garantiei, respectiv intervenienta, daca declara plangere fiind obligata sa depuna doar 50% din cuantumul cautiunii, stirbesc eficienta cailor de atac impotriva deciziilor autoritatii contractante din cadrul procedurilor de atribuire, in contradictie cu Directivele Europene aplicabile in domeniu, pe care Romania le-a transpus in dreptul intern, dar acum le interpreteaza/adapteaza dupa bunul plac, astept cu interes sa vad care va fi institutia care va obliga prima Guvernul/Parlamentul sa abroge cautiunea, Curtea Constitutionala (s.n. putin probabil dupa cazul Kovesi) sau Comisia Europeana (s.n. sa nu uitam ca banii de investitii majore vin de la ei)? Daca ar fi sa pun un pariu as miza pe Comisia Europeana! Va reamintesc ca nici garantia de buna conduita nu a avut o viata lunga!!!

Astept parerile voastre despre subiect, fie ca sunteti operatori economici, autoritati contractate sau legiuitori!

 

Subiectul este in trend cu

Subiectul este in trend cu evenimentele din spatiul public. Se pare ca unora chiar nu le mai pasa nici de Europa , ca de noi, nu le mai pasa demult. Ne indreptam spre dictatura.

?

Dictatura mi se pare extrem, dar, da, ne indreptam spre o forma de totalitarism/putere discretionara, cel putin in ceea ce priveste cheltuirea banilor publici.

Cautiunea in Codul de procedura civila are cu totul alt sens si intrebuintare decat cea distorsionata data de OUG 45/2018, de modificare la Legii 101/2016. Conform CPC, cautiunea se depune de cel care doreste o executare silita/instituirea unor masuri asiguratorii anterior ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti sau de cel care doreste intreruperea executarii silite impotriva sa pana se judeca o cale de atac impotriva executarii silite sau, de ce nu, de cel care doreste sa promoveze o cale extraordinara de atac, nesuspensiva de executare. In acest caz, nesiguranta raportului juridic, a dreptului pretins a fi executat silit sau stopat temporar de la executare este cea/cel care determina necesitatea constituirii cautiunii pentru a asigura ca partea isi exercita drepturile procesuale, anticipat, cu buna credinta.

Se observa ca si in CPC cautiunea este o masura excepionala, ea nefiind solicitata, ca regula, asa cum o face Legea 101/2016, atunci cand se formuleaza o actiune in instanta sau o cerere de executare silita, ci se constituie doar atunci cand partea doreste sa urgenteze executarea silita/instituirea unor masuri asiguratorii fara a avea o decizie definitiva sau partea care a cazut definitiv in pretentii doreste sa stopeze vremelnic executarea silita pana la judecarea cailor de atac impotriva acesteia sau pana la finalizarea cailor extraordinare de atac impotriva unei decizii definitive ce se incearca a fi pusa in executare.

Din aceasta perspectiva, cu atat mai mult cu cat Ministerul Public participa conform CPC la procesele civile pentru a recupera prejudicii din penal, este corect ca el sa fie scutit de plata cautiunii, ca si garant al legii?!

Dar in contextul Legii 101/2016, in care stim ca achizitii publice, macar ca prezumtie simpla, reprezinta intotdeauna o forma de sifonare a banilor publici, e aberant ca atunci cand ofertantul castiga contestatia in prima instanta, autoritatea contractanta sa nu fie obligata sa constituie cautiune cand formuleaza plangere, conform principiului tratamentului egal, cel putin atata vreme cat contestatoarea este obligata la constituirea cautiunii.

Personal, consider cautiunea instituita de OUG 45/2018 cel mai mare pas inapoi in privinta cheltuirii banilor publici de la inceputurile demersurilor de „europenizare” a acestor proceduri prin adoptarea OUG 34/2006 si HG 925/2006, ca si conditie prealabila a aderarii noastre la UE. A se observa ca nici la acel moment UE nu a avut incredere in noi, obligandu-ne sa preluam in dreptul intern Directivele Europene anterior aderarii, ca sa nu uitam sa o mai facem odata primiti in Uniune!!! Sunt sigur ca, daca nu ar fi procedat UE astfel si la data publicarii prezentului comentariu, am fi avut tot proceduri de achizitie publica la „masa verde” de tipul celor din OUG 60/2001, gasind noi, romanii, ceva motiv (s.n. legal, constitutional sau de te miri ce alta natura) sa amanam implementarea aquis-ului comunitar. 

Autentificare utilizatori

Comentarii recente

Parteneri